duminică, 9 septembrie 2007

Despre voluntariat...

Dintr-un studiu al Autoritatii Nationale pentru Tineret, realizat in iulie anul acesta pe un esantion de 3072 persoane cu varsta intre 14-35 ani, am aflat, oarecum spre surprinderea mea, ca doar 7% dintre tineri au facut voluntariat vreodata intr-o organizatie. Stiam ca voluntariatul nu se numara printre "pasiunile" multora dar... doar 7%?! Tinerii spun ca nu sunt interesati sa se implice in astfel de activitati derulate de ONG-uri, fie nu au timp, fie nu cunosc astfel de organizatii ori ideea de a nu obtine niciun beneficiul ii face sa spuna "pas" unei oportunitati de a se implica.
Asta ma face sa-i apreciez tot mai mult pe cei care se implica fie ca e vorba de cateva ore pe luna sau ani intregi dedicati voluntariatului. Dar de ce se implica, de ce ne implicam? Pentru ca stim ca asa putem contribui la o schimbare, asa aratam ca ne pasa, asa aratam ca se poate si... da, facem ceea ce e corect.
In Romania, voluntariatul e inca o mare necunoscuta, dar asta nu-i opreste pe unii politicieni sa vorbeasca despre beneficiile muncii ne platite. La inceputul anului acesta, am nimerit la o conferinta, la care un politician vorbea despre cum un student ar trebui sa fie preocupat de voluntariat. Nu a spus ca asa poate ajuta, ca asta devine schimbarea pe care oricine o asteapta, sau ca poate invata lucruri pretioase. A spus ca prin voluntariat se pot obtine recomandari. Am zambit amar... eram "impresionata pana la lacrimi" de un om care vorbeste despre implicare, fara sa fi facut voluntariat vreodata in tinerete. Mi s-a parut o ipocrizie, si atat.
Poate ca nu intotdeauna o sa ma ridic la nivelul asteptarilor, poate o sa si gresesc destul de des, poate nu o sa stiu destule lucruri cat sa fiu de un real folos... dar daca eu cred intr-un lucru, intotdeauna voi oferi o mana de ajutor.

Niciun comentariu: