luni, 7 decembrie 2009

vineri, 31 iulie 2009

Sustinem Delegatul de Tineret al Natiunilor Unite

Daca ti-ai dorit vreodata sa participi la o reuniune de nivel mondial alaturi de delegati din cele mai puternice state ale lumii, atunci accepta urmatoarea provocare si s-ar putea sa-ti indeplinesti visul.

Iti propunem un exercitiu de imaginatie:

Gandeste-te ca esti reprezentantul tinerilor romani la ONU si te afli in fata lui Ban KI-moon. Secretarul General al Natiunilor Unite iti cere sa enumeri cateva calitati semnificative care au facut diferenta intre tine si ceilalti participanti la competitia „Delegat de Tineret la Natiunile Unite!” . Care ar fi acestea?

Daca ai intre 18 - 25 de ani si raspunsul tau include:

Vointa
Interes pentru problemele cu care se confrunta tinerii la nivel global
Numeroase cunostinte privind activitatile ONU
O perspectiva inovatoare asupra modului in care pot fi solutionate problemele tinerilor

Atunci VINO alaturi de ceilalti 40 de delegati de tineret din intreaga lume pentru a crea un plan de actiune care sa ofere oportunitati egale de dezvoltare pentru toti tinerii!

Consiliul Tineretului din Romania cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe si al Centrului de Informare ONU pentru Romania te provoaca la implicare responsabila si iti ofera posibilitatea sa faci parte din Misiunea Permanenta a Romaniei la New York!


Pe 20 iulie 2009, a inceput perioada in care tu poti depune dosarul de aplicatie pentru a te inscrie la competitie!
Nu lasa totul pe ultima zi, 2 august 2009!

Trimite la adresa
delegatdetineret@ctr.ro un dosar complet de candidatura, cuprinzand:
1. un CV model european
2. un eseu în limba engleza de maximum 1500 de cuvinte cu tema "Youth Impact on Social Development: Education, Climate Change and Youth Participation”
3. o scrisoare de motivatie în limba romana de maximum 500 de cuvinte
4. o scrisoare de recomandare de maximum 500 de cuvinte (din partea unei organizatii, a unui profesor, a unui angajator etc)

Consulta site-ul oficial www.unyouthdelegate.ro pentru informatii suplimentare referitoare la Regulamentul concursului si modalitatea de participare!

Mult succes!

Pentru directionarea spre site-ul Organizatorului, click Consiliul Tineretului din Romania- CTR .

Pentru accesarea conturilor Facebook, LinkedIn sau Twitter, click Facebook, LinkedIn sau Twitter.

luni, 29 iunie 2009

http://www.youtube.com/watch?v=R23SskFHueM

In cautare de carti deosebite!?

La editura Vitruviu, fondata de scriitorul Mircea Ciobanu, poti comandanda carti la adresa de e-mail: edituravitruviu@yahoo.com sau la telefon: 0724 902 787.

Cartilor sunt trimis rapid prin posta cu plata ramburs.

O zi educativa! :)

Alaturi pentru a doua sansa

Va invitam sa cititi urmatorul mesaj si sa contribuim cu totii pentru a face posibila a doua sansa.

***
Stimati colegi,

Numele meu este Cristina Dinu si sunt bolnava de cancer. Fac apel la spiritul de solidaritate al colegilor mei din Baroul Bucuresti pentru a-mi oferi sansa de a urma un tratament ce implica administrarea unui protocol de chimioterapie in doze mari si transplant de celule stem, tratament ce presupune costuri ce depasesc suma de 80 000 Euro.

La sfarsitul lunii august a anului 2008, la varsta de 25 de ani, la putin timp dupa promovarea examenului de definitivat in Baroul Bucuresti, am fost diagnosticata cu limfom Hodgkin, stadiul II B, in Clinica Dobling din Viena, pe baza examenelor histopatologice realizate pe materialele extrase in urma a doua biopsii efectuate in aceeasi clinica.

Am fost indrumata urgent catre aceasta Clinica dupa ce, timp de 7 luni (ianuarie – iulie 2008) am solicitat investigatii medicale la diverse clinici si spitale din Bucuresti, atat de stat cat si private, in vederea determinarii cauzelor unor dureri de spate persistente si care nu cedau la tratamentul prescris de medicii care m-au examinat. Nu s-a reusit stabilirea unui diagnostic sau a unei piste de pornire in vederea stabilirii diagnosticului, desi starea mea generala se deteriora vizibil, analizele de sange sustinand existenta unor nereguli majore. Mai mult, asa cum am constatat ulterior, radiografiile mi-au fost gresit interpretate ca fiind fara modificari si fiind declarata clinic sanatoasa. Am decis sa apelez la serviciile medicale acordate in clinica din Viena in momentul in
care starea mea de sanatate era grav deteriorata, la indrumarea medicului internist care m-a vazut la sfarsitul lunii iulie 2008, atragandu-mi atentia ca in acel moment imi era periclitata chiar viata.

In perioada august 2008 – martie 2009 am urmat doua tipuri de tratamente chimioterapice, insa, in baza analizelor de reevaluare la care am fost supusa in martie 2009, a rezultat faptul ca afectiunea nu raspunde integral la tratamentele standard, astfel incat se impune, cu sanse de vindecare completa, administrarea unui tip de chimioterapie in doze soc si realizarea transplantului de celule stem.

Apelez la bunavointa voastra intrucat costurile pe care le implica tratamentul ce se impune in situatia mea actuala depasesc posibilitatile materiale ale familiei mele, fiind estimate la suma de 80 000 EUR, mai ales in contextul in care, costurile tratamentului urmat pana in prezent s-au ridicat la suma de aproximativ 100 000 euro. De asemenea, familia mea a efectuat demersuri in vederea obtinerii drepturilor de asigurari sociale de stat, demersuri ce s-au soldat, de fiecare data cu raspunsuri negative.

In considerarea celor de mai sus reiterez solicitarea respectuoasa de a binevoi a imi acorda o sponsorizare, in vederea continuarii tratamentului medical ce mi-a fost recomandat.

In speranta unui raspuns favorabil,

Cu stima, Av. Cristina Dinu

Cont in lei deschis la BCR Sucursala Gaesti
Cont : 2511.A01.0.6135006.0318.ROL.1
Cod IBAN RO60RNCB0318061350060001
Titular : Dinu Cristina Liliana

joi, 25 iunie 2009

The Ice Age Day :)

The Ice Age Day

De două zile am început practica pentru facultate la o fundaţie axată pe PR social – SynergEtica. Anul acesta chiar mi-am dorit să fac o practică serioasă, unde să am activităţi, să învăţ lucruri noi şi unde să-mi pot exprima liber ideile (dorinţa survine în urma practicii de anul trecut –nesatisfăcătoare!) Înainte să încep practica am făcut un pact de care depinde o alegere, spun eu, destul de importantă din viaţa mea. Cum ultimul an de facultate soseşte în toamnă, va trebui să-mi aleg şi specializarea, iar momentan oscilez între PR şi publicitate, cu menţiunea ca PR-ul are un procent mai mare - 80%. Decizia mea va depinde foarte mult de cele două săptămâni de practică, iar după doar două zile procentul începe să crească în favoarea PR-ului.

Cum am ajuns în Synergetica?

Iniţial când profesoara care se ocupă de noi ne-a prezentat ,,ofertele” fusesem atrasă de altceva. Însă au fost câteva confuzii cu acel prim loc de practică dorit – la ei relaţii publice = relaţii cu publicul! Pentru că nu am vrut să risc să fac practică în cu totul altceva, am decis să trimit un cv fundaţiei SynergEtica. A urmat apoi un interviu cu Anca, o discuţie informală, light, în care singura întrebare mai serioasă a fost ,ce aşteptări avem noi de la această practică!:) Apoi am fost anunţată că sunt aşteptată la practică!

Concluzie: Everything happens for a reason!!!

Am fost încrezătoare în acest loc de practică, în primul rând pentru că Anca şi Sanda (două membre ale fundaţiei) au fost singurele care au venit până la facultate să ne facă o prezentare şi să ne explice ce e cu fundaţia, pe ce domeniu se axează, ce proiect au în desfăşurare. În al doilea rând faptul că au o vârstă atât de apropiată de a noastră a fost încă un factor de siguranţă că vom fi băgate în seamă!!Prima impresie contează întotdeauna foarte mult şi ele au 10(din partea mea) la această categorie!

Primul meu brainstorming!!!

Acum înţeleg de ce e numit aşa...după o şedinţă chiar simţi că a trecut o furtună prin mintea ta şi rămâi încă ameţită după ea...De brainstorming auzisem doar aşa teoretic, chiar anul asta la o materie numită Metode de Cercetare.. suna interesant, însă azi am avut ocazia să particip: cu idei, cu dezbateri. A fost o şedinţă productivă în cele din urmă alegându-ne cu To do-uri!:D Tema a fost realizarea content-ului pe care îl va avea site-ul campaniei la care lucrăm. E un proiect foarte interesant, şi deja încep să mă ataşez de el, sper să nu-l abandonez o dată cu încheierea practicii!

the Ice Age day

Asta a fost denumirea primei zile de practică, în care am ,,spart gheaţa” prin două joculeţe interactive care ne-au ajutat să ne facem o idee unele despre altele(colectiv exclusiv feminin, not even a single boy!:D) Un aspect fenomenal al ,,muncii” noastre este că îmbinăm momentele de hardwork cu cele de fun, deci atmosfera din biroul cel colorat te duce cu gâmdul la un proverb valabil din păcate pentru puţini oameni: ,,Alege-ţi o slujbă care să îţi placă şi nu va mai trebui să munceşti niciodată!”

Andreea, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, An II

Să spargem gheaţa!

Să spargem gheaţa, asta ne-am propus să facem în prima zi de practică la Synergetica, denumită ''Ice Age''. În aceeaşi sală în care am fost data trecută la interviu, acum ne-am adunat şase fete ''tinere'' (vezi: dojeni M. Petcu:)) şi două fete experimentate în domeniul relaţiilor publice, Anca şi Sanda.
Sanda ne-a propus să facem un joculeţ pentru a ne cunoaşte mai bine, care ne solicita şi memoria (din draga dimineaţă) : trebuia să zicem câte ceva despre noi, plus tot ce au zis fetele care au vorbit înaintea noastră. Şi... aşa am învăţat zodiile fetelor :). Am ''batut în cuie'' un program şi nişte reguli şi am dat startul distracţiei cu documentarea: formularul de candidatură Noii Paşoptişti şi gantt-ul proiectului.
Ne putem mândri de faptul că am avut ocazia, din prima zi, să o cunoaştem pe Sandra Pralong, preşedintele fundaţiei Synergetica. Acest '' guru al comunicării'', cum a fost numită Sandra Pralong de către Sanda, ne-a sfătuit să punem suflet în tot ceea ce facem, orice am face, fie vorba şi de ''curăţatul unui cartof''. În acele câteva minute petrecute la birou, Sandra mi-a captat atenţia, încât am uitat de documentarea la care lucram.
Eu ştiu una, ce e prea mult - strică, aşa că ne-am strâns jucăriile, la sugestia Ancăi şi ne-am luat rămas bun, până-n ziua următoare.

Tania, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, An II

Vesti Vesti Vesti

Zilele acestea se intampla lucruri incredibile in SynergEtica. Am fost contactati pentru a gazdui ca stagiare, timp de 2 saptamani, 6 fete de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii.

Se vor implica in cel mai recent proiect al fundatiei, Noii Pasoptisti, vor vedea care este atmosfera dintr-un ONG, cum comunicam noi si isi vor aduce contributia pe blog-ul SynergEtica.

Bine ati venit fetelor! :)

Anca

joi, 11 iunie 2009

Scoala de Vara „Romania Secolului XXI” – Pune pret pe cultura romana!


Inca din 1999, in fiecare vara, studentii care isi doresc sa schimbe in bine tara in care traiesc se intalnesc in cadrul primei scoli de vara gratuite din Romania, organizata de asociatia studenteasca Voluntari pentru Idei si Proiecte. Astfel, Scoala de Vara „Romania Secolului XXI” a ajuns la cea de-a zecea editie si isi propune sa formeze o comunitate activa si capabila de studenti care sa participe la un dialog cu oameni de calibru din viata culturala autohtona, lansand tema „Diplomatie culturala.“ Proiectul se desfasoara intre 29 iunie - 13 iulie si va implica un numar de 25 de participanti atent selectionati din intreaga tara. Termenul limita de aplicare este 21 iunie.

Vor fi doua saptamani de prelegeri, ateliere de creatie si de discutii informale alaturi de invitati precum Maia Morgenstern, Theodor Paleologu, Ecaterina Andronescu, Emil Hurezeanu, Elex Leo Serban, Catalin Stefanescu si multi altii. Maratonul cinematografic, improvizatiile de tipul stand-up poetry, atelierele de creatie si discutiile vor da sansa participantilor de a-si expune opiniile documentate si de a dobandi competente in ceea ce priveste problematica abordata.

Ne place sa credem ca Scoala De Vara de anul acesta va fi un soi de pariu cultural cu discipolii sai si, prin ei, cu intelectualitatea umanista. Totul va fi posibil cu atat mai mult cu cat mizam,inainte de orice, pe cultura autohtona.

Pentru mai multe informatii, concursuri, inscrieri sau orice alte nelamuriri, accesati blogul www.scoaladevara.com .

joi, 14 mai 2009

O romanca de neoprit

Sandra Pralong si-a pus in gand sa reinvie civismul in constiinta romanilor, luptandu-se cu optimism neobosit cu mentalitatea si neajunsurile noastre, cu tarele noastre de caracter, fara sa se lase intimidata de nepasare sau de lipsa noastra de speranta intr-un viitor mai bun.

Haideti sa ne intoarcem in timp si sa ne spuneti care era idealul cu care ati pornit in viata.

Acelasi ca si acum. Am crescut intr-o familie in care era important sa contribui cu ceva la societate. O familie de patrioti, in sensul originar al cuvantului, de oameni care isi iubesc tara si doresc progresul ei. Am fost invatata de bunicul meu ca viata nu ne apartine in totalitate, ca ea e deopotriva a comunitatii in care ne-am nascut si careia ii datoram contributia personala la dezvoltare. Imi aduc aminte ca fratele bunicului meu a compus un colind (n.r.- „Din an in an"), care in timpul puterii comuniste nu putea fi cantat pentru ca vorbea despre Craciun. Una dintre strofele colindului spunea: „Si nu uita cand esti voios, romane, sa fii bun!", ca o sinteza a nevoii de a-i ajuta pe ceilalti, de a-ti impartasi bucuria si de a da celorlalti. „Datul" semnifica sa imparti bunurile pe care le ai si belsugul, dar eu l-am inteles si in sens metaforic: sa dau din ceea ce stiu si sa ma implic in dezvoltare. E ceea ce am inceput sa fac cand eram in strainatate si ceea ce fac si acum.

Eu ma gandeam la un ideal personal, la o anumita ambitie pentru cariera...

Nu m-am uitat la viata mea ca la o serie de obiective personale de cariera. Am luat oportunitatile ivite ca pe niste posibilitati de a-mi dezvolta exact aceasta latura pe care vroiam sa o cultiv si pe care o consideram importanta. Am avut sansa sa traiesc in strainatate, unde am plecat la 15 ani, dupa ce intrasem la liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza". In tara, familia mea credea ca singura modalitate prin care puteai scapa de compromisuri era sa te axezi pe domeniul artistic. Cand am ajuns in strainatate, ca fata de refugiat politic (mama fugise din tara cu o valiza, iar pe mine ma scosese ulterior prin interventia Patriciei Nixon, sotia presedintelui american), am fost nevoita sa ma orientez sa castig bani. Am urmat un liceu comercial si am obtinut un bacalaureat in domeniul comertului. Doi ani, cat am invatat contabilitate, am plans incontinuu, dar am facut-o ca sa-mi pot castiga existenta. Am ajuns sa predau cursuri de contabilitate la 20 de ani. Era departe de idealul meu legat de arta si de frumos, dar m-am gandit ca imi va permite candva sa ii ajut pe cei defavorizati, pe cei care au mai putine sanse decat mine. Asa se face ca la 22 de ani lucram deja ca profesor in Niger (Africa), la Facultatea de Stiinte Economice - Universitatea din Niamey.

Cine v-a influentat parcursul profesional si in ce fel?

Toata viata mi-am cautat oameni de la care sa invat. Dar principalii mei mentori au fost parintii si bunicii. Ei au fost calauzele mele in viata, cei care mi-au aratat principiile de viata si lucrurile pe care e important sa ma focusez. In special bunicul, cel care m-a crescut, a avut un rol important. El mi-a cultivat gustul pentru istorie, mi-a deschis ochii asupra inechitatii din lume. La toate acestea se adauga sistemul scolar de care am avut parte in strainatate si care m-a ajutat intr-un moment crucial sa fac o alegere, pe care poate ca altfel n-as fi facut-o. Spun aceasta pentru ca profilul si interesele pe care le aveam la vremea respectiva puteau sa ma indrepte deopotriva spre psihologie, medicina sau spre orice altceva.

A existat cineva care sa va fi spus: te vad pe tine, Sandra, facand lucrul asta?

Da, a fost Decanul Facultatii de Stiinte Economice din Lausanne unde eu, studenta la Stiinte Politice, faceam un fel de voluntariat, ajutand comitetul studentilor. El mi-a sugerat sa aplic la o bursa a statului elvetian pentru o perfectionare in SUA. El a fost calauza care mi-a deschis drumul catre o bursa Rotary pe relatii internationale, deci, spre diplomatie.

Generatia mileniului mai cauta si mai accepta repere?

Toti avem nevoie de modele in viata. E firesc sa ne uitam in jur la ce am putea invata, la ce nu ne place si la ce ar trebui sa evitam. Dar tinerii generatiei acesteia, mai mult decat oricare, sunt dornici sa invete unii de la altii. Acest lucru este confirmat si de voluntarii care lucreaza cu mine la fundatia SynergEtica. Ei se uita mai putin la noi ca la niste calauze, pentru ca au mai multe capacitati sa absoarba informatia, sa o discearna si sa o judece. Au acces la internet si la mijloace de informare pe care noi nu le aveam. In cazul nostru, stiinta ne era data de parinti, de dascali, de o carte pe care cineva ne-o punea in mana. De aici provenea si sentimentul ca iti sunt superiori in abilitati si judecata. Evident ca si astazi ei sunt superiori in experienta si in varsta, dar nu neaparat si in abilitati. Marele avantaj al acestei generatii este ca poate sa fie autodidacta intr-un mod mult mai facil si mai natural decat o faceam noi. Iar faptul ca pot descoperi singuri ceea ce le trebuie, ce ii atrage si ce ii inspira, le da mult mai multa incredere in ei insisi si in abilitatile lor. Poate de aceea e important ca prin modelul care suntem noi sa ne punem in serviciul lor si nu sa ii dirijam sau sa ne simtim superiori. E un fel de modestie pe care trebuie sa o aiba adevaratii lideri, aceea de a-i face pe ceilalti sa creasca si sa isi dezvolte potentialul fara a avea o atitudine paternalista si fara sa astepte recunostinta.

Nu cumva modelele le lipsesc, de fapt, in Romania ?

Eu intalnesc in fiecare zi oameni extraordinari, care reprezinta un model. Din pacate, nu suntem suficient de organizati ca sa ii asezam in lumina in care exemplul lor ar putea fi valabil pentru mai multa lume. Ei raman modele la nivel individual, la nivel de comunitate si nu apar in lumina reflectoarelor sau la televizor. Pe undeva, obsesia noastra pentru vedetism si celebritate ne impiedica sa ne concentram atentia pe ceea ce conteaza.

Natiunea, in momentele ei de cumpana, are si ea nevoie de modele?

O natiune, ca noi insine, ca orice comunitate, are nevoie de leadership. Evantaiul posibilitatilor cu care suntem confruntati in viata e atat de vast incat la un moment dat ai nevoie de cineva care sa te ajute sa iti canalizezi energiile pe ceea ce conteaza si pe ceea ce te inspira. Si cu cat mai multi oameni sunt inspirati de acelasi lucru, cu atat mai multa treaba pot face impreuna. Natiunile au nevoie de leadership ca sa poata iesi din marile confuntari cu istoria. Uitati-va la Franta, care a avut un de Gaulle, uitati-va la Anglia, care a avut un Churchill, uitati-va la Germania, care a avut un Adenauer, la SUA care au avut un Roosevelt si care acum il au pe Obama... Toate aceste momente de cumpana cer un leadership care sa concentreze energiile natiunii si care sa ii arate calea spre un proiect national important, spre transcederea impasului si a dificultatilor.

In contextul actual, cand lumea trece printr-un moment de criza, ce tip de valori ar trebui sa inspire leadershipul romanesc?

Cred ca ne trebuie acei oameni si acele structuri care sa ne permita sa ne punem energiile in slujba unui ideal, fara sa ne certam unii cu altii si fara a cadea prada vedetismului personal. Vorbesc de un ideal impersonal, care nu e al lui Popescu, al lui Ionescu sau al lui Icsulescu, ci al tarii. Eu mi-as dori sa fiu un soldat in armata care se cheama Romania si care are o batalie de castigat cu ea insasi.

Nu cumva e nevoie sa fii investit cu autoritate formala pentru a putea misca aceasta armata?

Sa stiti ca eu am invatat ceva de la primul meu sef american de la Newsweek, pe vremea cand ma ocupam de suplimentele speciale care apareau in revista. Lucram atunci cu autorii de articole si cu departamentul de grafica care aseza textele in pagina ca sa produc un minimagazin. Or, eu eram asistent de marketing, un fel de ajutor de bagator de seama fara nici un fel de autoritate asupra echipei de la grafica. M-am plans atunci sefului meu ca oamenii de la grafica nu ma asculta si ca nu vor sa faca ce le cer. Seful mi-a raspuns: „Ar fi foarte usor, nu-i asa, daca ti-as da o bagheta magica sau o bata enorma ca sa obtii de la ei ce vrei tu. Dar e mult mai interesant sa reusesti sa ii convingi de ceea ce e bine pentru Newsweek si bine pentru ei, din pozitia ta de asistent, adica a cuiva fara autoritate asupra lor". In definitiv, acesta e un challenge permanent. Asa se dovedeste adevaratul talent de manager, nu cu bata in mana...

Abraham Lincoln spunea: „Daca vrei sa pui la incercare caracterul unei persoane, da-i putere". Puterea corupe, altereaza?

Cred ca tentatia e foarte mare, mai ales atunci cand liderul pierde contactul cu realitatea. Asta si pentru ca, noi, oamenii, suntem indatoritori si vrem sa-i fim pe plac. Ne e usor sa plecam capul, sa fim ascultatori. De aceea, devine foarte important cand esti lider sa stii sa nu te inconjuri de yes mani, ci de cei care iti vor spune adevarul verde in fata si care ti se vor opune. E important sa-i investesti pe oamenii de langa tine cu puterea de a-ti spune „nu". Eu obisnuiesc sa spun tinerilor ca puterea nu se da, se ia. Dar, atunci cand iei puterea trebuie sa fii intelept. Daca avem de-a face cu un lider care nu e intelept, ca sa evitam o situatie cum a fost dictatura in Romania, cand nimeni nu mai indraznea sa spuna nimic, trebuie sa te coalizezi. Pentru ca unirea face puterea. Un individ va pierde, dar toti impreuna vor castiga. Si cred ca aceasta este lectia de invatat din experienta dictaturii: ca trebuie sa avem curajul sa spunem ce nu merge, indiferent daca e la serviciu, in familie sau in societate.

Ii este permis cuiva, aflat intr-o pozitie de conducere, sa inspire teama sau sa intimideze?

Depinde de modelul de lider care esti si de tipul de relatie pe care vrei sa o stabilesti cu echipa ta. Iti pui intrebarea daca vrei sa fii iubit sau temut. Machiavelli raspunde ca „e mai bine sa fii temut". Eu, personal, cred ca e mai bine sa fii iubit si sa ai o echipa pe care sa o imputernicesti.

Ce aduc eu in echipa este entuziasmul si ideea ca orice se poate. Cum am propriile minusuri, caut pe altcineva care sa le suplineasca. In echipa mea, toti suntem egali, nu prin varsta, desigur. Dar aceasta e maniera mea de conducere, proprie caracterului meu. Altii in locul meu s-ar simti slabi, stirbiti de autoritate. Eu insa cred ca oamenii cauta din ce in ce mai mult autenticitatea, vor sa fii tu insuti ca sa aiba incredere. Se feresc de cei care joaca un rol. Asa ca atunci cand esti tu insuti, esti mult mai castigat... Oamenii care au nevoie de distanta, care au nevoie ca ceilalti sa le arate respect si deferenta se vor simti confortabil in modelul celalalt de leadership in care nu isi vor dezvalui niciodata cartile si vor juca tinandu-le strans la piept. Cei ca mine vor imputernici intotdeauna si se vor bucura cand ceilalti fac lucrurile mai bine decat ei. Cand studentul isi depaseste dascalul, dupa mine, e cea mai mare satisfactie.

Autosuficienta e dusmanul sau aliatul nostru?

Daca autosuficienta inseamna sa traiesti intr-un soi de „autarhie psihica", in aroganta si cu sentimentul ca le stii pe toate, atunci e un mare dusman, pentru ca e evident ca nu le stii pe toate si ca mai multe capete sunt intotdeauna mai bune decat unul. Si mai important este sa stii cum sa aduci acele capete, cu agendele lor disparate, cu preocuparile lor diferite, cu egourile lor manate de alte nevoi, la un numitor comun, ca sa lucreze pentru un interes comun. Si sa gasesti ce le motiveaza. Asta inseamna sa ciulesti urechea la nevoile lor. Viata este asa de bogata in oportunitati incat cea mai mare satisfactie este sa gasesti, in ceea ce intreprinzi, exact acel lucru care ii arata celuilalt ceea ce este in avantajul celuilalt, ca partener al tau. E interesant, distractiv, e ca un joc. Mult mai interesant decat sahul.

Nesimtirea ucide?

Clar. La propriu, nu doar metaforic. Odata cu puterea si cu averea vine si responsabilitatea fata de cei care au mai putin. Vine si obligatia ca surplusul, preaplinul tau sa nu-i faca pe ceilalti sa sufere si sa nu le dauneze. Atunci cum se face, oare, ca la noi pe strada, oamenii cu masinile cele mai mari se comporta ca si cum ar stapani soseaua?! In principiu, tocmai pentru ca sunt mai puternici si pot sa mearga mai repede, ar trebui sa faca loc celorlati, sa ii ajute, ca sa compenseze lipsa lor de putere. Nesimtirea cuiva nu iti strica doar ziua. Mie mi s-a intamplat ca cineva sa ma scuipe sau altcineva sa imi dea cu un carucior de supermarket peste picioare cand i-am atentionat ca au parcat pe doua locuri sau ca au parcat de-a curmezisul. Deci, nu e doar o metafora.

Exista remedii?

Da, opinia publica. Acum multi ani in urma, in Elvetia, am aruncat la un moment dat staniolul de la pachetul de tigari pe strada. Cineva m-a batut usor pe umar si mi-a spus: „Cred ca ati pierdut ceva!" N-a facut-o cu ironie si nici nu m-a luat peste picior. A spus-o cu blandete. Mi-a venit sa crap de rusine. Mi-am dat seama atunci ca nici o lege, nici o amenda, nimic nu va avea vreodata efectul pe care l-a avut gestul acela asupra mea. De atunci, nu numai ca nu mai arunc nimic pe strada, dar ii atentionez la randul meu pe altii cand fac asa ceva. Presiunea publica si implicarea celorlalti face mai mult decat orice lege. Si asta inca noi romanii n-o avem. Suntem inca prea indiferenti si nu vrem sa ne batem capul.

Nu s-ar cere ca mai intai sa ne autosesizam, sa constientizam ca avem niste neajunsuri, ca mai apoi sa ni le gestionam?

Nu vi se pare ciudat ca, desi toti prietenii dumneavoastra si toti prietenii mei si toti prietenii prietenilor nostri sunt oameni de bun-simt, traim intr-un oras lipsit de respect fata de oameni si lege? Nu cred ca trebuie sa asteptam pana cand vor avea toti o revelatie absoluta si vor vedea lumina. Cred ca atunci cand vedem ca cineva greseste, trebuie sa il atentionam ca greseste. Atentionarea si batutul obrazului il va trezi.

E nevoie ca liderii actuali sa isi construiasca si sa isi consolideze brandul personal?

Eu ma tem de ideea de brand si de imagine, mi se pare ca o cochilie goala, pentru ca doar faptele vorbesc. Americanii spun ca cea mai buna demonstratie ca o prajitura exista e ca o poti manca! In Romania, preocuparea noastra pentru imagine a ajuns daunatoare. Ni se pare ca imaginea e ceva ce poti picta pe panza, ca satele lui Potemkin*, astfel incat sa iti apara frumoasa si stralucitoare, fara sa fie nimic in spatele ei. Continutul da esenta. Abia dupa ce il ai poate sa vina preocuparea pentru impachetare, brand, imagine etc. Eu ma tem sincer de liderii care se preocupa prea mult de imaginea lor!

Ce ar trebui sa intelegem, cu totii, prin etica in business?

Cred ca ar trebui sa intelegem ca nici o forma de prosperitate nu poate fi durabila daca nu este bazata pe integritate si corectitudine, daca o iei pe scurtatura. Nu vorbim aici de lucruri ilegale pe care legea ar trebui sa te impiedice sa le faci. Americanii mai au o expresie „there's no free lunch" in sensul ca nu exista un beneficiu fara un cost atasat lui. Uitati-va la criza actuala din finante. E o criza de incredere, e o criza etica, o criza morala.

Avem lideri in businessul romanesc care dau dovada de un comportament etic?

Da, cu siguranta. Dar vedeti, in Occident cazurile de coruptie sunt exceptia. De aceea, atunci cand sunt dezvaluite sunt si foarte mediatizate. Asa a fost cu ENRON sau MCI. La noi, dimpotriva. S-a impamantenit ideea ca e ceva obisnuit, coruptia e... naturala. In realitate nu e asa nici la noi. Cred ca sunt mai multe companii etice decat companii corupte si mai multi lideri etici decat lideri corupti. Doar ca trebuie sa prezentam public aceste exemple. Stiti care este pentru mine cel mai important principiu etic dintre toate? „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Am tinut o prelegere stiintifica in Elvetia la un congres de filozofie pe tema asta odata si atunci, documentandu-ma asupra regulii de aur din crestinism (n.r.- „ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le voi lor") am descoperit ca fiecare mare religie a lumii (budism, islamism, confucianism, iudaism, hinduism, jainism, taoism etc.) are o versiune a acestei reguli. Versiunea noastra, negativa, este si mai utila, pentru ca daca noi toti ne-am feri sa facem altora ce nu ne-ar placea sa ni se intample, am trai intr-o lume mult mai buna, cred.

Ati participat in calitate de vorbitor la evenimentul de „Leadership feminin" din luna martie de la Bucuresti. Au societatile nevoie de mai multi lideri-femei, in politica si in afaceri?

Clar. Toata lumea s-a hranit cu ideea ca femeile si barbatii sunt egali. Suntem egali in drepturi si oportunitati, dar biologic nu suntem egali. Mai mult, intelectualii americani au facut cariera pe tema eticii diferite a barbatilor si a femeilor (in sensul ca ce e bine si ce e rau e diferit de la barbati la femei). Pentru barbati e bine sa fii in competitie, e bine sa invingi. Ei au o viziune asupra lumii de tipul „joc cu suma nula": ce castig eu, pierzi tu. Lumea lor e foarte competitiva si foarte individualista, o lume a ambitiei si a „datului din coate". Etica femeilor este foarte diferita. Majoritatea lor vede lumea ca pe un „joc cu suma pozitiva": toti castigam. Ele pretuiesc armonia in comunitate, onestitatea, relationarea si consensul. Acestea sunt niste stereotipuri, evident, dar au fost verificate prin teste psihologice, prin statistici etc., au fost discutate si dezbatute, contrazise si aprobate decenii intregi in Occident. Natiunile Unite, pentru care lucrez, au dezvoltat un indice al dezvoltarii umane. In acest index, in topul tarilor cu dezvoltarea umana cea mai ridicata se afla Islanda (inainte de criza), Norvegia, Canada, Australia, Olanda, Suedia etc. Romania este pe locul 62 din vreo 180 de tari. Intamplarea face ca aceste tari au si cele mai multe femei in viata publica si mai ales in politica (la capitolul femei in spatiul public Romania e pe locul 70, dupa Republica Moldova!). E o corelatie foarte interesanta intre prezenta femeilor in viata politica si bunastare. Corelatie nu inseamna si cauzalitate, dar putem observa ca prezenta unei anumite etici - cea feminina - si a unei anumite maniere de a rezolva problemele cetatii produce mai multa bunastare, masurata in „dezvoltare umana".

Articol preluat din Revista Cariere, Aprilie 2009

http://www.cariereonline.ro/index.php/articles/Sandra_Pralong_-_O_romanca_de_neoprit

Sandra Pralong - "Romania e singura tara in care sunt cu adevarat acasa"

Dupa ce a emigrat, in '72, impreuna cu intreaga familie in Elvetia, s-a intors dupa '89 in Romania, fascinata de "miracolul" revolutiei. N-a abdicat in fata dezamagirilor, si ca sa fie cat mai bine inarmata, si-a luat doctoratul cu distinctie la Paris, pentru o lucrare despre dezvoltarea societatii civile romanesti. Mereu in pozitie de top, a lucrat in diverse colturi ale lumii, purtata de un singur gand: sa invete cat mai multe lucruri care o pot ajuta sa ajute la randul ei Romania. Acum doi ani, Sandra Pralong a parasit definitiv Occidentul, dupa ani de efort in care si-a canalizat toata energia pentru a face lobby tarii noastre, intre marile puteri ale Europei. S-a stabilit la Bucuresti si a deschis o fundatie care isi propune, prin proiectele ei, sa schimbe mentalitati. O face pentru singurul motiv care a ghidat-o in toti acesti ani: crede cu tarie in tara ei!
Autor: Dia Radu

Telegrama mamei

- Numarul doi al revistei AS din 1991 aparea pe coperta cu imaginea dvs. iradianta, sub titlul "Vin americanii". Un mesaj optimist, care ii anunta pe romani ca vremurile se schimba in bine. Cine era tanara aceea frumoasa care vorbea cu atata caldura despre Romania?

- O romanca ce avusese sansa sa fie crescuta si educata in Occident, gratie unei mame care a avut nevoie de mult curaj ca sa plece, pentru a-si feri unica fiica de un mediu toxic si de niste compromisuri pe care ar fi urmat sa le faca la maturitate. Ca paranteza, in '72 a plecat mama, si la doi ani distanta a reusit sa ne obtina si noua, mie si bunicii cu care ramasesem in Bucuresti, pasaport pentru reintregirea familiei. Minunea a fost posibila in urma unei telegrame emotionante, pe care mama o adresase direct primei doamne a Americii, Patricia Nixon. Asa am ajuns in Elvetia, de unde am plecat la scurt timp in SUA, sa-mi vizitez tatal, pe care nu-l mai vazusem de zece ani, dar m-am reintors sa-mi fac studiile in Elvetia. La 23 de ani, m-am casatorit cu un tanar diplomat elvetian, pe care l-am urmat la post in Niger, unde eu am predat la facultate. Dupa moartea sotului meu, intr-un nefericit accident de masina, m-am intors in Europa si am lucrat un an la Paris, la Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica, apoi am plecat sa-mi fac masterul in diplomatie la Boston. Am intrat ca stagiar la "Newsweek", a aparut un concurs si am fost angajata permanent. In cinci ani, devenisem directorul de promovare si dezvoltare al revistei. Asta eram in momentul in care a izbucnit revolutia in Romania. In ce priveste venirea americanilor, pe care o anuntam pe coperta revistei AS, ea era legata mai ales de fundatia Soros, pe care am pus-o pe picioare si de care m-am ocupat pana in 1993.

- Romanii ii asteaptau pe americani inca de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Considerati ca dupa '89 optimismul lor s-a justificat?
Sandra Pralong - "Romania e singura tara in care sunt cu adevarat acasa"

Cu mama la Peles


- Din punctul de vedere al activitatii mele in cadrul Fundatiei Soros, venirea "americanilor" a fost de bun augur, caci a permis revitalizarea societatii civile si crearea unei multitudini de asociatii, fundatii si ong-uri, care si-au lasat amprenta in Romania. Daca ma uit in urma, se prevestea si un mare interes al investitorilor din Occident pentru Romania, si cred ca nici asta nu i-a dezamagit pe romani, cu toate ca sunt multe de spus aici despre "calitatea" unora dintre investitori. Tara a beneficiat de un capital enorm de simpatie la inceput, cel mai mare capital fata de tarile din est. Revolutia romana a fost ceva miraculos, cu acel elan extraordinar al tinerilor dispusi sa se jertfeasca pentru libertate. Din pacate, acest capital a fost irosit rapid, caci occidentalii au inceput sa se prinda, treptat, ca revolutia n-a fost chiar atat de revolutionara, ca acesti tineri au fost manipulati. Venirea minerilor a fost lucrul cel mai grav si mai nefast care se putea intampla Romaniei. Dar promisiunile si asteptarile de atunci au fost inselate si de faptul ca Romania a stat pe loc, literal, inchistata in niste structuri foarte invechite ca mentalitate. Atunci cand restul tarilor din est se liberalizau, cand proprietatea era incetatenita si garantata, ceea ce e conditie sine qua non pentru cresterea economica, noi aveam mari litigii pentru proprietate si un balet legislativ foarte daunator. Se spune, chiar, si uneori sunt inclinata sa cred, ca acest haos este bine orchestrat si din el profita cine trebuie, adica cei care au acces la resurse. Asa se explica si de ce Romania a atras foarte multi investitori escroci, ticalosi care profita de lacunele sistemului. Neavand un regulament clar pentru a juca, batem mingea singuri la perete, iar marii campioni refuza sa joace cu noi, pentru ca smecherim regulile in miezul partidei.

"Misterul" romanesc

- Se vorbeste mult in ultima vreme despre deschiderea noastra excesiva spre occident, care ne ameninta cu pierderea identitatii nationale. In calitatea dvs. de calatoare intre doua lumi, cea vestica si cea rasariteana, credeti ca romanii au motive intemeiate sa fie suspiciosi?

- Un lucru e sigur: nu trebuie sa adoptam fara sa judecam tot ce vine din Occident. Mai ales nu trebuie sa adoptam consumismul, acesta e cel mai mare pericol si, din pacate, ne-am grabit sa-l adoptam chiar inainte sa intram in UE. Dar hai sa vedem: ce specific national am putea pierde, daca noi am face ceea ce se face in UE, adica sa fim corecti, sa fim transparenti, sa respectam litera si spiritul legii, sa avem domnia legii si nu domnia personala a unui politician sau altul, sa respectam cultura si s-o finantam, sa respectam drepturile omului si demnitatea persoanei? Ce e nefast in aceste lucruri? Nu se produce atata uniformizare cata credem noi.
Sandra Pralong - "Romania e singura tara in care sunt cu adevarat acasa"

Bunicii, in calatoria "de miere" la Viena

Francezii n-au devenit ca nemtii si nici nemtii ca spaniolii. Uitati-va la partile bune, ce boom economic s-a produs in Spania, de cand e membra UE, ce descatusare de energie, ce exporturi au, ce evolutie in design, si asta - fara sa-si piarda identitatea. Pentru mine, specificul romanesc inseamna o spiritualitate profunda, un bun simt, o smerenie a taranului roman in fata naturii si a lui Dumnezeu. O extraordinara sublimare a frumosului, vizibila peste tot, in vase impodobite, linguri sculptate, stergare brodate, biserici pictate, care tradeaza o dorinta de a trai in frumos. Care s-a pierdut, din pacate, nu datorita influentei occidentului, ci datorita comunismului, cand oamenii au fost dislocati si aruncati in cutii de chibrit de beton. Atunci a inceput sa se piarda identitatea. Dar cred ca aceasta criza economica care bantuie acum Europa si SUA va schimba profund in urmatorii zece ani setul de valori, si spiritualitatea va recastiga teren. Romanii au o mare capacitate de a intelege niste lucruri aproape intuitiv, au o anume deschidere catre mister si taina. Daca noi vom redescoperi acea fibra a noastra care vine din profunzime, acea relatie speciala cu transcendentul, daca vom sti sa hranim si sa descatusam aceasta spiritualitate a noastra profunda, cred ca vom avea o contributie foarte importanta de dat in Europa si in lume, vom fi inaintea celorlalti, pe un val care va cuprinde intreg Occidentul. Din pacate, mai avem si un alt specific national, reversul medaliei. Romanii sunt adaptabili, ingeniosi, descurcareti pana la a gasi solutii pentru orice si oricum. Romanii taie colturile, smecheresc, incalca legile cu iscusinta, nu stiu sa-si recunoasca greselile si sa spuna pardon. Se jeneaza sa-si recunoasca limitele si sa cheme un specialist, si mai sunt si foarte formalisti. Practica micile "cadouri" de jos in sus, se ofuscheaza daca nu li se respecta pozitia, tin foarte mult la rangul personal, iar asta ii impiedica sa comunice normal, prea preocupati sa isi "perieze" superiorii sau asteptand sa fie "periati". Sunt bantuiti de orgolii si fac caz de averea personala, fara sa-si dea seama ca asta chiar nu conteaza - conteaza cine esti, nu ce ai.

Cand mitocanii fac legea

- Sunteti in Romania pentru ca vreti sa schimbati ceva din toate astea. Ce faceti, efectiv, ca lucrurile sa ia o intorsatura pozitiva?

- In 2006, cand m-am restabilit definitiv in Romania, am creat o fundatie, SynergEtica, prin intermediul careia vrem sa ne readucem aminte impreuna de lucrurile care cu adevarat conteaza, de etica - de faptul ca exista lucruri bune si rele, lucruri care se fac si lucruri care nu se fac si ca fiecare alegere are consecintele ei. Cred foarte tare in nevoia de etica in Romania.
Sandra Pralong - "Romania e singura tara in care sunt cu adevarat acasa"

Orizonturi largi, de pe balconul casei din Bucuresti

Cred ca nu exista prosperitate durabila, daca ea nu este si etica. Criza financiara pe care o traverseaza occidentul este un bun exemplu. La baza este lipsa de etica, spre exemplu in sectorul bancar, de a fi acordat credite unor oameni despre care stii ca sunt incapabili sa si le asume si despre care esti constient ca vor ajunge sa se indatoreze si mai mult ca sa le plateasca. Asta inseamna a profita de o situatie fundamental incorecta si nu poate fi fara consecinte. "SynergEtica" duce diverse campanii. Una, de exemplu, presupunea distribuirea de postere cu avertismente, ca in pachetele de tigari: "Nesimtirea ucide!", "Ura dauneaza grav sanatatii!", "Rautatea urateste!". Alta prezenta un program de etica prin sport. Anul trecut am lansat un radio pe internet pentru ONG-uri, www. radio-ong.ro, prin care ajutam ONG-urile sa faca parteneriate cu administratia locala si cu mediul de afaceri, le invatam sa scrie cereri de finantare si sa acceseze fonduri pentru proiecte, sa gestioneze voluntarii, echipele, comunicarea. Acum lucram la crearea unui nou "pasoptism" cu romanii care se intorc si la o noua campanie de civilitate. Invitam tinerii din licee si facultati sa creeze singuri campanii de constientizare a unei anumite probleme. Unele dintre aceste actiuni sunt sustinute financiar de Uniunea Europeana, prin "Tineret in Actiune", altele sunt finantate prin programul Phare. Cred cu tarie ca Romania nu se va schimba de sus in jos, ci de la fiecare individ in parte. Fiecare din noi trebuie sa devina constient ca e obligat sa se implice si ca schimbarea mentalitatii incepe cu el. Eu si acum ma mai cert la ghisee, cand functionarii publici sunt nepoliticosi, amintindu-le ca sunt platiti din bani publici, din banii mei de taxe, deci trebuie sa-mi acorde putin mai mult respect. Asa cum ma cert cu vecinii care arunca spaghetele sau ciorba direct din oala in ghena, sau rastoarna gunoiul peste balcon, sau cu soferii care parcheaza pe trotuar si nu mai lasa nici un pic de loc de trecere. Ceea ce lipseste in Romania este presiunea sociala. Sunt mult mai multi oameni de bun simt decat mitocani, dar e vina oamenilor civilizati ca lasa mitocanii sa faca legea.

"Si nu uita, cand esti voios, romane sa fii bun"

- De unde aveti atata perseverenta? Nu va descurajati niciodata? N-ati regretat niciodata intoarcerea?

- Sigur ca uneori ma apuca disperarea. Dar, pe de alta parte, sunt extrem de optimista cand vad tinerii care ma inconjoara, care se implica in aceste campanii, care au in ei o sete de adevar, de corectitudine, de bine si frumos. Tinerii acestia sunt bogatia Romaniei, trebuie sa-i pretuim si sa-i ajutam. Ei vor fi baza unei generatii sanatoase. Pentru ei am ramas in Romania, si dintr-un simt al datoriei.
Sandra Pralong - "Romania e singura tara in care sunt cu adevarat acasa"

Fotografia aparuta pe coperta revistei "Formula AS", in anul 1991

Am fost crescuta intr-o familie in care mi s-a amintit constant ca ai o obligatie foarte mare fata de locul in care te-ai nascut, pentru ca esti un produs al lui. Bunicul meu a fost general si diplomat, a scris 20 si ceva de carti. Bunica mea a fost pictorita si a pictat biserici. Mama, arhitecta, a construit - toti au lasat o urma. Fratele bunicului meu a fost compozitor si a scris un colind foarte frumos, care se canta si azi. Se numeste "Din an in an". La final exista un vers care mi-a marcat copilaria: "Si nu uita, cand esti voios, romane sa fii bun!" Versul acesta a fost ca o calauza pentru mine, si in 1990, m-am intors efectiv cu primul avion care a aterizat in Bucuresti dupa Anul Nou. Eram bucuroasa ca Romania e libera in sfarsit si mi-am dorit sa ma intorc sa fac ceva pentru tara mea. Doar ca mi-am dat seama ca e mai complicat decat pare si mi-a luat multe drumuri dus-intors si multe sederi temporare, pana ce m-am restabilit definitiv acum. Nu regret occidentul. Sunt aici pentru ca ma simt utila si simt ca am ceva de facut. In occident as fi trait doar pentru mine. In Romania, in fiecare zi ma revolta ceva si vreau sa indrept acel lucru. Iar asta e un motiv suficient sa raman.

- Inca de la venirea dvs. in Romania, ati impus imaginea, neobisnuita pe atunci, a unei femei libere, dedicata profesiei, cu o viata publica activa, un model socant pentru societatea inca patriarhala din anii tranzitiei. E scump pretul ce se cere platit pentru a fi o femeie de succes? Poti sa faci cariera fara sa sacrifici din viata personala?

- Barbara Walters, o mare jurnalista americana, primul om de presa care a castigat un milion de dolari prin anii '70, spunea ca exista trei lucruri pe care o femeie trebuie sa le faca intr-o viata: sa aiba copii, sa aiba o viata de cuplu si sa aiba o cariera. Tot ea spunea ca femeile de succes ajung foarte rar sa le implineasca pe toate trei deodata. Eu sunt corijenta la primele doua capitole. Probabil ca le poti face pe rand pe toate, dar in acelasi timp e greu sa le poti face. Cazul meu nu a fost o alegere, ci un accident. Sotul meu a murit foarte repede, la doar sase luni de casatorie. Eu aveam 24 de ani si el 25. Crescuseram impreuna, fuseseram la facultate impreuna. A fost o iubire fantastica si cred ca, inconstient, incercand sa uit, m-am aruncat in munca. Timpul a trecut si mi-a fost greu sa o mai iau de la capat. Am avut si sansa sa am un sot extraordinar: talentat, cu simtul umorului, un extraordinar pianist, un schior emerit. Era dumnezeiesc de frumos si tot ce facea facea bine. In plus, era un om bun, dornic sa ajute. Lucra in diplomatie si a fost trimis in post in Niger, unde l-am urmat si eu. Era interesat de economia tarilor subdezvoltate si de asistenta pentru dezvoltare, si de acolo mi se trage si mie aceasta preocupare.
Sandra Pralong - "Romania e singura tara in care sunt cu adevarat acasa"
Ne intelegeam foarte bine. L-am urcat pe un piedestal greu de egalat. Nu mi-a fost usor sa recreez aceeasi complicitate la o varsta matura, desi m-am mai indragostit o data dupa aceea. Am avut o relatie de mare tandrete si de mare dragoste cu un barbat pe care l-am cunoscut, de altfel, in Romania. Lucra tot in diplomatie si a plecat apoi in post la Buenos Aires, in Franta, apoi in Africa. Ne-am alergat unul pe altul prin lume, pentru a fi aproape. El chiar a incercat sa se reintoarca la post in Romania, pentru a fi aproape de mine si de dragul copilului sau, care iubea aceasta tara in care a crescut. Imi aduc aminte ca i-am spus ca nu-mi doresc sa revina in Romania, in post, ci doar la pensie, caci ca sotie de ambasador n-as mai putea sa fac nimic din tot ce fac, as fi inchistata in asteptarile pe care lumea le are de la o sotie de diplomat. Mi-a fost frica sa ma recasatoresc. Cred ca ne-a fost frica amandurora, pe undeva impartaseam aceleasi sentimente, iar logodnicul meu era si el vaduv. Un om cu adevarat special, care, din pacate, s-a prapadit... Astazi mi-a ramas cariera, o mai am pe mama, care locuieste in Elvetia, dar acum e in Romania, cu mine, sa petrecem sarbatorile impreuna, si am fundatia, care e pentru mine ca o familie. M-am obisnuit sa-mi fac familii de substitutie. Romania intreaga e familia mea, e singura tara in care sunt cu adevarat acasa.

Articol publicat in numarul din decembrie 2008 al Revistei Formula As

duminică, 12 aprilie 2009

De ce iubim femeile - in politica ?!


Opinii & Comentarii - De ce iubim femeile – in politica?!

Acum cativa ani, Mircea Cartarescu a pus intrebarea generala intr-o carte intitulata "De ce iubim femeile?". Acum, scena politica ne da ocazia sa ii raspundem din perspectiva spatiului public. Deunazi, am primit o circulara de la o prietena care lucra candva la Banca Mondiala, iar acum a devenit coach personal. Se intitula "Viata ta in corp de femeie!" si vindea servicii de coaching, dezvoltare personala si de cariera. Marturisesc ca titlul m-a intrigat – caci m-a facut sa-mi reamintesc cum, de fapt, viata umana este una singura, declinata in varii combinatii de gen, rasa, etnie, religie, plus alte atribute personale cum ar fi inaltime, culoare de par, greutate etc. Iar ceea ce noi consideram a fi calitati "intrinsece" si imuabile ale unei fiinte sunt, de fapt, doar constructii sociale si culturale. Gandim in paradigma de gen, ca si cum acesta ar fi un lucru fix dat de natura, mai curand, decat indeosebi o constructie sociala data de cultura si transmisa prin educatie.

Si atunci, totusi, daca totul este doar o constructie sociala, de ce ar trebui sa "iubim femeile" in mod special, si mai ales in viata politica? Daca totul este un produs al vointei colective de a numi entitati sau diverse obiecte, pentru a le clasa mai usor – flori, elefanti, femei, barbati –, de ce atribuim calitati speciale faptului de a fi femeie? Literatura de specialitate, mai ales in Statele Unite, are un raspuns destul de clar: pentru ca, in maniera noastra de a clasa diferit oamenii-femei de oamenii-barbati, in cursul a zeci de generatii am educat oamenii-femei in mod particular, diferit de ceilalti. Pare un loc comun acum sa afirmi ca psihologia feminina este diferita de cea masculina: ambitie si competitie la barbati vs. relatii si armonie la femei.

Mai putin discutat este faptul ca femeile au si o etica speciala – adica vad altfel decat barbatii diferenta intre bine si rau. Aceasta diferenta intre etica masculina si cea feminina a fost una dintre marile teme de dezbatere, in deceniile trecute, in Occident. E oare adevarat ca femeile favorizeaza armonia, consensul, onestitatea si buna intelegere, pe cand barbatii sunt acaparatori, orgoliosi, individualisti, competitivi si apucatori? Nu stiu sa raspund la aceasta intrebare si, oricum, raspunsul cel mai sanatos ar fi: depinde de la caz la caz. Dar cazurile agregate in statistici oficiale, care claseaza tarile – cu barbati si femei deopotriva – ofera un tablou interesant.

Sa luam, spre exemplu, onestitatea: indexul global de coruptie pentru 2008 claseaza cele mai putin corupte tari din lume astfel: 1. Danemarca; 2. Noua Zeelanda; 3. Suedia; 4. Singapore; 5. Finlanda; 6. Elvetia; 7. Islanda; 8. Olanda etc. In acest index, Romania ocupa locul 70, intre 180 si ceva de tari. Nu este atat de grav pe cat pare vazut din interior, dar nici bine nu este. Un alt index, cel al dezvoltarii umane – care stipuleaza ca o viata buna nu este doar una de abundenta materiala si crestere economica, ci, de asemenea, una traita cu sanatate si acces la cunostinte prin educatie –, arata urmatorul clasament intre tari:

1. Islanda (inainte de criza); 2. Norvegia; 3. Canada; 4. Australia; 5 Irlanda; 6. Olanda; 7. Suedia etc., urmate de Danemarca, Noua Zeelanda, Elvetia, Finlanda, printre primele clasate. Romania e pe pozitia 62, datorita mai ales alfabetizarii masive mostenite de la sistemul comunist.

Si acum, poanta: indexul din 2008 care claseaza tarile in functie de proportia femeilor in viata politica arata astfel: 1. Norvegia; 2. Finlanda; 3. Suedia; 4. Islanda; 5. Noua Zeelanda etc. In acest clasament Romania ocupa tot pozitia 70, mult dupa Filipine, Mozambic, Sri Lanka, Lesoto, Trinidad si chiar... Moldova!


Ce se poate intelege din acest tablou? E simplu: pentru ca noi, femeile, nu ne implicam suficient in viata publica, traim o viata care oscileaza intre rangul 62 si 70 intre tarile lumii! Poate nu pare "horror" comparat cu negura din care venim inainte de 1989, dar nici la inaltimea nasului si a aerelor noastre nu este! Cu alte cuvinte, Romania, a saptea tara ca marime in Europa, este abia a 70-a in lume ca nivel de trai si bunastare. Nu va surprinde cum putem extrapola ca altele sunt etica publica si calitatea vietii politice – producatoare de bunastare – in acele tari in care mai multe femei (daca nu chiar "femeile" sau macar etica feminina) sunt la putere!? Pe scurt, cred ca ar trebui sa iubim (mai mult) femeile in viata publica, deoarece cu ele la putere ducem cu totii o viata mai buna! Ele se preocupa mai temeinic de soarta celor din jur, de ziua de maine (planificand pentru ea), in loc sa se preocupe doar de ceea ce castiga azi, indiferent de costurile acestui castig. Morala, doamnelor, sa ne implicam mai multe (si mai mult) in viata publica! si sa nu asteptam pentru asta sa ne invite barbatii, caci puterea nu se da, se ia! In acest inceput de primavara electorala, chiar daca vorbim de alegeri care vor influenta mai curand bunastarea Europei decat pe cea particulara a Romaniei, faptul ca a avea mai multe femei mai temeinic implicate in viata publica contribuie la mai mult belsug este ceea ce doream sa demonstrez.

Dr. Sandra Pralong este analist si consultant pe probleme de dezvoltare internationala

Sursa: http://www.romanialibera.ro/a149303/de-ce-iubim-femeile-in-politica.html

Calatoreste cu Andreea Marin spre Sandra Pralong

Articol preluat de pe blogul dnei Andreea Marin Banica

Enjoy :)


Am intalnit-o cu mai bine de un an in urma la New York, cand ma aflam pentru prima data la sediul Natiunilor Unite. O cunosteam fara sa o fi intalnit fata in fata, pentru ca experienta sa anterioara in Romania era una care o aducea in prim plan in anumite momente. Am descoperit o femeie nu doar foarte energica, inteligenta si instruita in domeniul sau, dar si cu o cultura solida si un mod de a-si expune ideile care face comunicarea extrem de placuta.

Sandra Pralong este Consilier al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, in domeniul Asistentei Oficiale donata de statul roman catre tarile mai putin instarite. In 2008, Sandra a fost Ambasador al Bunavointei pentru Anul European al Dialogului Inter-Cultural.

In 2006, a fondat Fundatia SynergEtica unde tinerii fac proiecte precum "Misca-ti bunul-simt!", “Noii Pasoptisti”, “Nesimtirea Ucide!”, Fair Play, Radio-ONG, etc. In 2001, a infiintat Synergy Communications, o agentie de strategie de comunicare pentru clienti precum Google, Erste Bank Group, Renault Automobiles, Berlitz, Delegatia Comisiei Europene, Banca Mondiala, etc. Dupa ce s-a intors in Romaniam, in 1990, pentru a infiinta Fundatia Soros pentru o Societate Deschisa, pe care a condus-o pana in 1993, Sandra Pralong a fost Consiliera Presedintelui Romaniei pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni si Comunicare Internationala intre 1998-2000, iar intre 2002 si 2006 a fost responsabila pentru comunicarea regionala a Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) in cele 27 de tari fost-comuniste.

Si-a inceput cariera internationala la Newsweek, in New York, unde a fost Director de Promovare al revistei, are un Doctorat in stiinte Politice de la Paris, 2 Masterate din Statele Unite si o licenta in Elvetia.

Dupa intoarcerea ei in tara, a redevenit extrem de activa in societatea romaneasca, dar in acelasi timp pastreaza o nota de discretie care-i subliniaza eleganta. Am citit de curand un articol semnat de Sandra Pralong in Romania Libera, pe care vi-l recomand si il puteti citi la link-ul http://www.romanialibera.ro/a149303/de-ce-iubim-femeile-in-politica.html.

Va voi mai face astfel de recomandari, atunci cand voi avea placerea de a descoperi inca o femeie puternica, a carei opinie poate face diferenta in Romania de azi.

marți, 31 martie 2009

Ganduri care impresioneaza

Sunt carti care ne impresioneaza prin diferite pasaje in care ne indentificam.
Sunt cuvinte, propozitii, indemnuri care ne sunt rostite si ne marcheaza din acel moment.
Sunt oameni care stiu atat de bine sa gaseasca cuvintele pentru a-si exprima gandurile.

Va invit sa "cititi gandurile" talentatei fotograf Alexandra Sandu, iar apoi sa-i admirati lucrarile pe www.alexunu.ro

***
"Nu am auzit de nimeni care să se fi născut de unul singur, să fi apărut în viaţă din neant, iar lucrul ăsta m-a făcut să cred că, trăind prin şi printre oameni, avem o datorie frumoasă de a ne conecta la ei, de a ne intersecta destinele, de a ne mângâia unii pe alţii şi de a forma un corp comun de gânduri bune şi speranţe. Indiferent de ce ajungem să facem în viaţă, dincolo de bani, celebritate, realizări de diferite feluri, dacă nu am reuşit să atingem măcar sufletul unui om, dacă nu am reuşit să lăsăm pe nimeni să sape un tunel secret prin mintea noastră, mi se pare că am trăit degeaba."

Alexandra Sandu, fotograf (24 de ani), Decembrie 2008

***
Cu bine,
Anca :)

marți, 10 martie 2009

A misca sau a nu misca bunul-simt...

E riscant sa iesi din casa. In primul rand pentru ca aproape garantat te vei everva dintr-un motiv sau altul.

In primul meu an de stat in Bucuresti am crezut ca o sa o iau razna - la propriu. Fiecare escapada in oras era un fel de incursiune in infern: oameni peste oameni, peste oameni… peste oameni. Toti, evidnet, desfasurandu-se in legea lor – desi era clar ca lumina zilei ca ceva nu functioneaza. Sa fi fost, oare, faptul ca te trezeai imbrancit cat colo pentru ca un anume domn de o gentilete debordanta vroia sa treaca? Sau faptul ca mai-sus-mentionatul domn nu zicea nici macar “da-te bah!” (ca sa nu mai vorbim de “pardon!”, “imi cer scuze!” etc)? Sau sa fi fost faptul ca in momentul in care se deschideau usile metroului erai automat implicat intr-o partida de wrestling pe cinste?

Un lucru este cert: orasele mari creaza anxietate si nervozitate prin simplul fapt ca exista. Daca mai pui la socoteala lipsa de respect si de bun-simt a indivizilor, ajungi sa iti doresti ca la 22 de ani sa te retragi intr-un loc pasnic, de preferat in creierul muntilor.

Si pentru ca nici unul dintre noi nu planuia sa devina pustnic la 22 de ani, ne-am decis sa ne miscam bunul-simt si sa strigam cat de tin plamanii: fratilor, e supertare sa fii civilizat!!!! Pe bune, viata ar fi cu mult mai simpla, chiar si in Bucuresti.

Ce e Noua Civilitate? E unul din primele concursuri in care va puteti pune bunul-simt la bataie. Totul e extrem de simplu: faceti echipe intre 3 si 5 persoane, alegeti una din cele 10 teme propuse, si gasiti cea mai buna solutie de rezolvare a problemei si sunteti premiati. Care sunt premiile? Colectii Cotidianul, carduri Euro<26 si muuulte altele.

Iata si temele:

1. Pentru o mai buna fluiditate, pe dreapta scarilor rulante se sta, iar pe partea stanga se urca sau se coboara.

2. Primul ajuns, primul servit. Respecta dreptul celor care au ajuns inaintea ta. Stai la coada civilizat.

3. Metroul nu va pleca fara tine. Lasa lumea sa coboare civilizat.

4. Asculta muzica la casti, nu la difuzor.

5. Claxonatul nu te va duce mai repede la destinatie.

6. Cosurile de gunoi exista pentru a fi folosite.

7. Fumezi? Desfasoara-te in spatiile special amenajate.

8. „Te rog”, „pardon” si „multumesc” sunt eticheta ta in relatia cu ceilalti.

9. Esti parte din natura. Respect-o ca si cum te-ai respecta pe tine.

10. Inchide telefonul la teatru, cinema si alte evenimente similare – e o chestiune de respect.

Pentru mai multe detalii despre regulament, proiect si noutati intra pe www.nouacivilitate.ro. In plus, viziteaza forumul si povesteste-ne cum ar arata Bucurestiul tau ideal!

video